Sebastian Colțescu a devenit peste noapte cel mai cunoscut arbitru român din lume, la acest moment. Din păcate, nu datorită unei prestații extraordinare, ci din cauza unei replici care a produs un adevărat seism în fotbal.
Colțescu a provocat o adevărată controversă în timpul meciului de Champions League dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, fiind acuzat de rasism. Internetul a fost plin, iar înregistrarea cu momentul din minutul 14 al meciului de la Paris, când Colțescu i-ar fi transmis lui Hațegan să-i dea avertisment ”ăluia negru de acolo”, a făcut înconjurul planetei.
Au fost declanșate reacții în lanț, cele două echipe au plecat la vestiare, iar turcii au refuzat să revină. Uefa a decis ca meciul să se reia peste o zi, cu o altă brigadă de arbitri, în timp ce cazul arbitrului va fi analizat la comisii. De ce am spus că ”ar fi transmis” Colțescu? Deja se vehiculează varianta cum că replica nu i-ar aparține lui Colțescu, ci ar fi de fapt vocea unuia dintre asistenți.
CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie
În depresie din cauza arbitrajului
Ultimii ani nu au fost prea ușori pentru arbitrul oltean. Scos de pe lista FIFA de CCA în urmă cu câteva zile, contestat de majoritatea cluburilor din Liga 1, Sebastian Colțescu și-a pierdut părinții și a ajuns la divorț cu soția cu care are o fetiță. Totul s-a petrecut în ultimul an și jumătate.
Colțescu, care conduce și Comisia Județeană de Arbitri Dolj, este pe locul trei într-un clasament all-time al arbitrilor ca număr de meciuri în prima ligă. Cu toate acestea, cariera sa nu a fost una liniară, el aflându-se în postura de a fi suspendat de mai multe ori.
Colțescu a trecut prin momente grele în 2008, atunci când a vrut să se sinucidă, în urma unei depresii. Arbitrul a vrut să sară de la etaj, dar a fost de poliţişti, care au fost alertaţi de vecini săi.
Motivul tentativei de suicid ar fi fost legat de activitatea sa, a spus atunci chiar Ion Crăciunescu. Colțescu era reținut de la delegări după ce fusese acuzat că a făcut praf un meci Gaz Metan-FC Brașov și ar fi încercat să-și ia viața de două ori, nu doar o dată, a mai spus Crăciunescu.